CHIP, chipuri, s.n., adv.
1. S.n.
1. Faţă,
obraz,
figură.
Un chip oval. ♦ Expresie a feţei; fizionomie.
Un chip trist. 2. Înfăţisarea sau aspectul unei fiinţe.
Avea chip omenesc. ◊ Loc. adv.
În chip de... = cu înfăţisare de..., asemenea cu... ♦
Persoană;
fiinţă.
A văzut acolo multe chipuri. 3. Imagine, înfăţisare a unei fiinţe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ◊
Chip cioplit =
idol.
II. S.n.
1. Fel,
mod,
gen.
Scrie într-un chip original. ◊ Loc. adj.
Fel si chip de... = tot felul de... ◊ Loc. adv.
(În sau
cu) fel si chip (sau
chipuri) = în tot felul, în toate modalităţile posibile.
2. (Rar) Modalitate, posibilitate. ◊ Loc. adv.
Cu orice chip = oricum.
În (sau
cu) nici un chip =
nicidecum. ◊ Expr.
Nu e chip să... = nu se poate, imposibil să...
A nu avea (nici un) chip (să...) = a nu avea posibilitatea, a nu putea (să...). (Pop.)
A afla chip (si cale) = a găsi un mijloc eficace, o soluţie.
3. (Reg.) Încercare (de a găsi o soluţie)
4. (În expr.)
Cu chip să... = ca să..., pentru ca să..., având intenţia să...
Cu chip că... = sub pretext că..., sub aparenţa că...
III. Adv. (La pl. art.; pop.) Vorba vine,
cică. ♦ La drept vorbind, nu-i vorbă; ba chiar. - Din magh.
k'ep.Sursă
: DEX'98
(
8536)
- valeriu